Atacul de panica
Atacurile de panica reprezinta aparitii sau intensificari bruste ale anxietatii, acompaniate de câteva simptome somatice si psihice. Simptomele somatice cele mai frecvente sunt: palpitatii, ameteli, transpiratii abundente, senzatia de sufocare, tremor, dificultati în respiratie etc. Simptomele psihice se referi mai ales la teama subiectului ca va face un atac de cord sau un atac cerebral, ca se va sufoca, va lesina sau va muri. Fenomene asemanatoare atacurilor de panica pot aparea si în cursul altor tulburari anxioase, cum ar fi fobia sociala sau claustrofobia, atunci când subiectul se confrunta cu situatii anxiogene.
Exista o strânsa relatie între atacurile de panica si agorafobie. Multi agorafobici prezinta si atacuri de panica, dupa cum unii subiecti cu atacuri de panica dezvolta un comportament de tip fobic fata de situatiile în care s-a declansat primul atac de panica. La baza atacului de panica se afla o secventa de evenimente care genereaza un cerc vicios. În atacurile de panica, subiectul interpreteaza anumite simptome fiziologice sau psihice într-un sens catastrofic (palpitatiile vor sunt interpretate ca simptomele unui atac de cord, ametelile ca semn al lesinului, iar dificultatile de concentrare ca simptomele unui atac cerebral etc.). Aceasta interpretare amplifica simptomele care la rândul lor vor genera o interpretare si mai negativa. În cadrul acestui model, o serie de stimuli de natura interna sau externa, care sunt perceputi de subiect ca fiind amenintatori, vor conduce la declansarea anxietatii cu simptomele fiziologice specifice acesteia. Daca simptomele respective vor fi interpretate de subiect ca fiind semnele unui posibil dezastru, se va produce o accentuare a anxietatii, si acesta va fi prins intr-un cerc vicios, care va culmina cu atacul de panica.
Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata în timp. Durata sa este de aproximativ 20 de minute, de la debut si pâna la scaderea în intensitate a simptomelor.
În cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt însotite de cel putin patru dintre urmatoarele simptome, care apar de o maniera abrupta si ating intensitatea maxima în mai putin de 10 minute : batai puternice, neregulate, rapide ale inimii, senzatie de dificultate, incapacitate de a respira, senzatie de sufocare, durere sau disconfort toracic, transpiratii, tremuraturi, contractii localizate ale muschilor, greata, jena abdominala, ameteli, senzatie de instabilitate, senzatie de lesin/cap vid, senzatie de irealitate, modificarea perceptiei propriei persoane, frica de a-si pierde controlul, a înnebuni, frica de a muri, furnicaturi, frisoane sau valuri de caldura. Atacul de panica singular nu este un diagnostic în sine.
Paroxisme ale anxietatii pot aparea în oricare dintre tulburarile anxioase, fie ca ele sunt fobii, tulburare obsesiv-compultiva sau tulburare anxioasa generalizata, dar nu sunt caracteristice. Doar tulburarea de panica evolueaza cu atacuri de panica repetate, dintre care cel putin unul este urmat, timp de minimum o luna, de unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome : frica persistenta ca vor urma si alte atacuri; îngrijorator privind implicatiile sau consecintele atacului (ex. pierderea controlului, un infarct miocardic, evolutia spre o boala psihica grava); o modificare semnificativa a comportamentului în legatura cu atacurile (evitarea situatiilor in care s-au produs atacuri de panica, masuri de asigurare de ex. nu merge neînsotit pe strada, consulta repetat medicul etc.).
Legatura de cauzalitate între stres si atacurile de panica a fost dovedita stiintific. Teoretic orice persoana are un « prag » dincolo de care stres-ul poate declansa un atac de panica, dar el este diferit de la individ la individ. Vulnerabilitatea individuala la stres poate situa pragul de panica mai jos - ceea ce înseamna ca un nivel de stres mai mic poate declansa un atac de panica - sau mai sus, persoana fiind mai putin predispusa la paroxisme de anxietate.
Vulnerabilitatea crescuta este atribuita prezentei unor factori de risc de natura genetica, biologica sau psihologica.
Factorii de risc genetici pot fi doar identificati prin prezenta tulburarilor anxioase la rudele de gradul I ale persoanelor care au tulburare de panica. Ei nu pot fi influentati în nici un fel.
Factorii de risc biologici sunt reprezentati de modificari in metabolismul unor substante din creier, ca de exemplu serotonina. Aceste modificari pot fi influentate prin tratamente medicamentoase, care restabilesc balanta metabolica.
Factorii de risc psihologici se referi la evenimente stresante majore, recente sau datând din perioada dezvoltarii psiho-afectiva (decesul cuiva apropiat, separare, abandon, pierderea slujbei etc.). Pâna la 80% dintre pacienti pot identifica un astfel de eveniment într-un interval de 6 luni, premergator debutului tulburarii de panica.
Concluzia este ca tulburarea de panica poate aparea la indivizi cu vulnerabilitate crescuta în conditii de stres.
Stresul cotidian poate avea un efect cumulativ, nesesizat adesea de persoanele care sufer? atacuri de panica. Asteptarea tuturor este ca atacul de panica sa apara dupa stresorul major si nu la distanta în timp (ex. 6 luni).
Consecinta este ca simptomele fizice mentionate mai sus conduc mai degraba la ideea ca ar fi vorba de o boala organica si persoana se investigheaza la internist, la cardiolog si nu sunt putini cei care ajung la camerele de garda ale spitalelor în atac de panica, convinsi ca vor face un atac de cord. Pot trece cel putin luni de zile, uneori ani, pâna când persoanele în cauza primesc un ajutor specializat, de la un psihiatru sau psiholog. Când trece atâta timp si problema nu se rezolva, apare alta : agorafobia. Mai exact teama de a iesi pe strada, de a merge cu mijloace de transport în comun, de a face cumparaturi în magazine mari si aglomerate pentru ca acele simptome vor reveni si vor avea consecinte catastrofale (« voi c?dea pe strada si voi muri », « îmi voi pierde controlul în public » etc.).
Strategiile pe care le adopta cineva care ajunge în aceasta situatie de viata sunt doua:
1. Evita locurile în care este posibil sa faca un atac de panica.
2. Îsi ia masuri de asigurare ca atacul nu se va produce sau ca nu va trece singur prin aceasta experienta. Exemplele sunt multiple : poarta medicamente în geanta, ia calciu pentru ca atacul de panica este atribuit foarte frecvent, în mod eronat, unei scaderi a calcemiei, merge pe strada însotit, nu pleaca la drumuri lungi pentru a avea acces oricând la un serviciu de urgenta etc.
Aceste strategii reusesc sa scada anxietatea pe termen scurt, dar pe termen lung ele sunt contraproductive : limiteaza enorm viata individului, ajung sa întretina atacurile de panica si, în timp, nici nu mai au efectul scontat.
Solutiile terapeutice în tulburarea de panica sunt doua: tratament medicamentos si/sau psihoterapie cognitiv-comportamentala.
Factorii care determina optiunea terapeutica pentru medicamente, psihoterapie sau combinatia lor sunt mai multi : impactul tulburarii asupra functiontrii individului în sferele principale ale existentei sale (familie, serviciu/scoala, viata sociala); vechimea tulburarii; existenta unei încarcaturi genetice sugestive pentru anxietate; optiunea pacientului.
Pacientului i se prezinta optiunile terapeutice cu avantajele si dezavantajele lor, iar decizia finala îi apartine.
Psihoterapia cognitiv-comportamentala este o abordare terapeutica moderna, cu o eficacitate comparabila cu a medicamentelor care are, în plus, o componenta de prevenire a recaderilor ce reduce semnificativ acest risc.
Abordarea cognitiv-comportamentala se bazeaza pe colaborarea dintre psihoterapeut si pacient în atingerea obiectivelor terapeutice. Ea poate fi intensiva (câteva sedinte/saptamâna cu durata variabila, în functie de obiectivul propus) sau standard (sedinte saptamânale cu durata cuprinsa între 45 min si o ora), ambele completate de teme pentru acasa. Rolul temelor pentru acasa este acela de a asigura continuitatea efectului între sedinte si consolidarea rezultatelor obsinute.
Partea cognitiva are o componenta de psihoeducatie în care i se explica pacientului mecanismele de declansare si întretinere a anxietatii, o componenta de restructurare cognitiva în care este abordata perceptia distorsionata a « pericolului » si o parte de antrenament în rezolvarea problemelor care se adreseaza surselor de stres din viata acestuia. În finalul terapiei se discuta strategiile de prevenire a recaderilor.
Partea comportamentala se adreseaza strategiilor contraproductive pe termen lung care perpetueaza tulburarea de panica (evitarea si masurile de asigurare). Tehnica principala este expunerea la situatiile pe care pacientul le evita, fara a lua masurile de asigurare obisnuite, pâna când anxietatea scade. În timp, prin repetarea expunerii, anxietatea dispare. Durata terapiei este variabila în functie de vechimea tulburarii si complicatiile ei.
Criteriile de diagnostic pentru Atacul de Panica
O perioada distincta de frica intensa sau de disconfort în care patru (sau mai multe) dintre urmatoarele simptome apar brusc si ating culmea în decurs de 10 minute:
(1) palpitatii, batai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
(2) transpiratii;
(3) tremor;
(4) senzatii de scurtare a respiratiei sau de strangulare;
(5) senzatie de sufocare;
(6) durere sau disconfort precordial;
(7) greata sau tensiune abdominala;
(8) senzatie de ameteala, dezechilibru, vertij sau lesin;
(9) derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detasare de sine însusi);
(10) frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
(11) frica de moarte;
(12) parestezii (senzatii de amorteala sau de furnicaturi);
(13) frisoane sau valuri de caldura.
